Discursul lui Steve Jobs adresat absolvenților Universității Stanford (12 iunie 2005)
“Sunt onorat să fiu aici cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume. Eu nu am absolvit niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta e cel mai apropiat moment de o absolvire, la care am participat. Am să vă spun 3 povestioare scurte din viața mea. Doar atât.
M-am lăsat de facultate după 6 luni, dar am rămas în campus încă 18 luni. De ce am renunțat ? Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o tânără studentă care nu absolvise încă și a decis să mă dea spre adopţie. Ea simțea că trebuie să fiu adoptat de o familie cu studii superioare, așa că totul era aranjat ca familia unui avocat să mă adopte. S-au răzgândit în ultima clipă, pentru că doreau o fată. Așadar, a fost sunată următoarea familie pe listă: “Avem un băiețel, îl vreți?”. Nouă familie a spus “Sigur”. Părinții adoptivi nu avea facultate, însă au promis că băiatul va avea una.
La 18 ani am ajuns la facultate. Una scumpă pe care se duceau economiile de o viață ale părinților mei. După 6 luni nu am văzut nici un rost în a merge la facultate, pentru că nu înțelegeam cum mă va ajuta să îmi dau seama cine sunt și ce vreau să fac cu viața mea. Am decis să renunț la facultate și să sper că totul va fi în regulă. Atunci mă simțeam mic și neajutorat, dar când mă uit în urmă îmi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii ale mele. În clipa în care am renunțat la cursurile obligatorii am putut merge la cursurile care îmi plăceau cu adevărat și care erau de la diferite facultăți. Nu era totul frumos. Nu aveam camera în campus, așa că dormeam pe podea în camera unor prieteni. Strângeam cutii de suc și le vindeam pentru 5¢ ca să îmi cumpăr mâncare, iar în fiecare duminică mergeam 12 kilometri pe jos ca să mănânc o masă copioasă la templul Hare Krishna. Iubeam zilele de duminică.
Un curs care îmi plăcea foarte mult era cursul de caligrafie (era poate unul dintre cele mai bune din țară). Am învățat despre tipurile serif și sans serif, despre variația spațiului între litere și care sunt lucrurile care fac un scris excelent. Mi se părea fascinant. Nimic din asta nu avea o aplicație practică în viața mea. Însă peste 10 ani, când lucram la designul pentru primul Macintosh, am reușit să punem tot ce învățasem atunci în arhitectura tipografica a Mac-ului. Dacă nu aș fi făcut cursul de caligrafie, Macintosh nu ar fi avut tipurile de font-uri și posibilitățile de a scrie pe care le are acum. Și cum Windows a copiat Macintosh-ul, probabil nici un computer din lume nu ar fi avut! Evident, ar fi fost imposibil să unesc aceste puncte din viața mea înainte. Doar uitându-te în urma poți uni punctele.
Așadar, trebuie să ai încredere că, într-un fel, punctele se vor uni la un moment dat. Trebuie să crezi în ceva: intuiție, destin, viață, karma, orice. Abordarea asta nu m-a dezamăgit niciodată și a făcut toată diferența în viața mea.
Am avut noroc, am aflat devreme ce vreau să fac în viață. Am pornit Apple în garajul părinților mei când aveam 20 de ani. În 10 ani, compania a crescut de la un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari și 4000 de angajați. De un an de zile lansasem Machintosh-ul, iar eu împlinisem 30 de ani. Apoi am fost concediat.
Cum poți fi concediat dintr-o companie pe care ai fondat-o? Păi, când Apple era în creștere, am angajat pe cineva foarte talentat să mă ajute, și pentru un an treaba a mers bine. Apoi viziunea noastră despre viitor a luat-o pe căi diferite şi astfel au apărut disensiunile. Când s-a întâmplat asta, comitetul director i-a ținut partea, iar eu am fost dat afară. Munca unei vieți întregi era pierdută. Voiam să mă retrag undeva departe, însă ceva nu mă lăsa. Încă îmi plăcea ce fac, îmi plăcea munca mea. Am fost respins, dar încă iubeam. Așa că am decis să încep din nou de la 0. Atunci nu am înțeles, dar acum știu că a fi dat afară a fost cel mai bun lucru pentru mine. Greutatea de a fi o persoană de succes a fost înlocuită de ușurătatea de a fi începător din nou, mai puțin sigur pe lucrurile din jurul meu. Am intrat în cea mai creativă perioadă din viața mea.
În următorii 5 ani am întemeiat compania Next şi compania Pixar. Am cunoscut-o pe Laurene, care a devenit soția mea. Am creat primul film animat pe computer și am ajuns cel mai de succes studio de animație din lume. Apple a cumpărat Next, iar tehnologia pe care o dezvoltăm la Next este la baza companiei Apple astăzi. M-am întors la Apple, iar Laurene şi cu mine avem o familie minunată împreună. Nimic din astea nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu eram dat afară de la Apple. A fost un medicament foarte amar, dar pacientul avea nevoie de el. Nu îți pierde credința! Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg mai departe a fost dragostea pentru ceea ce făceam.
Trebuie să descoperi ce iubești. Asta e valabil şi în muncă, şi cu oamenii. Munca va ocupa o mare parte din viața ta și singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Și nu poți avea realizări frumoase decât dacă IUBEŞTI ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă, continuă să cauți. Nu te mulțumi cu puțin. Așa cum se întâmplă cu toate problemele ce ţin de suflet, vei ști când vei găsi. Iar pe măsură ce anii trec, totul va deveni mai frumos. Să nu uiți doar: nu te mulțumi cu puțin!
Când aveam 17 ani, am citit ceva ce m-a impresionat profund: ”Dacă trăiești fiecare zi ca și când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate!”. Să ţin minte că voi muri a fost cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să iau marile decizii în viață. Pentru că totul, toate așteptările externe, toată mândria, toată rușinea și frica de eșec, toate dispar în fața morții, lăsând doar ceea ce este important cu adevărat. Să ții minte că vei muri e cel mai bun mod de a evita capcana de a te gândi că ai ceva de pierdut. Ești deja dezbrăcat. Nu există nici un motiv să nu îți urmezi inima.
Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am primit diagnosticul la 7,30 dimineața: aveam o tumoare la pancreas. Nici nu știam ce e ăla pancreas. Doctorii mi-au zis că sigur e unul din acele tipuri de cancer care nu pot fi tratate și, prin urmare, aveam să mai trăiesc între 3 și 6 luni. Mi s-a spus să merg să îmi fac ordine în treburi, pe limbajul doctorilor asta însemnând “o să mori”. În seara acelei zile mi s-a făcut o biopsie: mi-au băgat pe gât un endoscop, prin stomac și intestine, până la pancreas, şi, cu un ac, au prelevat câteva celule din tumoare. Eu eram anesteziat, dar nevasta mea a spus că doctorii au început să plângă când s-au uitat la microscop. Era o formă foarte rară de cancer care se putea vindeca prin operație. M-am operat și acum sunt în regulă. Acesta a fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte și sper că asta să fie valabil încă câteva decenii. Acum, că am simțit pe pielea mea, pot spune niște lucruri cu o mai mare certitudine decât când moartea era doar un concept pur intelectual.
Nimeni nu vrea să moară. Chiar și oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Și totuși, moartea e destinația tuturor. Nimeni nu a scăpat de ea vreodată. Și așa și trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai mare invenție a vieții. Agentul schimbării. Curăță vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteţi noul, dar, în curând, veți fi vechi și veți fi înlăturați. Îmi pare rău să fiu așa dramatic, dar acesta e adevărul.
Timpul fiecăruia este limitat, nu îl consuma trăind viața altora. Nu te lăsa înregimentat, adică nu trăi după regulile altora. Nu lăsa zgomotul părerilor altor persoane să amuțească propria ta voce interioară. Şi, cel mai important, ai curajul să îți urmezi inima și intuiția. Ele știu deja ce vrei să devii. Orice altceva e lipsit de importanță.
Vă mulţumesc foarte mult.”